Mama mea purta batic

Mama mea purta batic. Nu ieşea din casă până când nu-și aranja baticul, legat sub bărbie într-un nod lejer, care mie întotdeauna îmi părea o fundă jucăuşă. Baticurile stăteau rânduite în dulap, eu le răscoleam curioasă, cercetându-le desenele într-o geometrie care mă fermeca şi mă făcea să visez. Primele flori pe care le-am văzut în viaţa mea erau pictate pe baticul mamei mele. Încercam să le miros, să le smulg petalele, odată am înfipt foarfeca în baticul mamei şi am decupat o frunză pe care am aruncat-o în cana cu apă. Mama nu m-a tras de urechi, nu mi-a ţinut morală, nici măcar nu mi-a zis să nu mai fac niciodată. M-a luat de umăr şi mi-a zis încetişor: „Da, fată, asta e viaţa, ca frunza pe apă!”. Mi-a părut rău că mama era aşa tristă. Mi-ar fi plăcut să decupez toate frunzele, să le fac ferfeniţă, dar acea durere pustiitoare de pe faţa mamei m-a îndemnat să aşez baticurile unul câte unul în dulap. Nu le-am mai împrăştiat niciodată. Când mergea pe câmp la curăţat merii, în luna lui februarie, îşi lua un batic de lână imens. Abia de i se mai vedeau obrajii vineţi de frig. Cu baticul acela nu eram prietenă. Când mama nu era în încăpere mă răzbunam pe el şi îl călcam cu piciorul. Când trebuia să meargă la o nuntă, mama pleca de dimineaţă de acasă, spre Iaşi. Lua un autobuz, lua altul, mai mergea şi cu un tramvai prăfuit şi ajungea într-o dugheană ce sta gata să cadă. O femeie îmbrăcată într-un halat alb îi înşuruba nişte fiare în păr. După câteva ceasuri mama era tare frumoasă. Nu mai exista o femeie atât de frumoasă. Cu nişte ochi atât de mari şi de albaştri. Cu toate astea scotea din buzunar un batic de mătase şi-şi acoperea părul. Când a murit, am strâns toate baticurile şi le-am dat de pomană. Nu puteam să le văd. Apoi am început să intru prin magazine să cumpăr baticuri. Nu am vrut asta, dar toate seamănă cu cele ale mamei. Iar pe străzi sunt sute, mii de frunze de mătase care mă rănesc. Involuntar, aleg baticul care îmi amintește

1013833_594636567292077_119144900_n
Elena Anițoaei 4 mai, 1941-26 august, 2010

de-o poveste, de-un cuvânt al mamei, de-o zi însorită, de tata ascuţind coasa pe câmp, de bunicul venind încet pe cărare cu un buchet de trandafiri, de fotograful din Paris care ne-a făcut mie şi tatii o poză pentru că păream „săraci fericiţi”. Am în dulapuri zeci de baticuri, de parcă aş vrea s-o învii pe mama, de parcă aş vrea să mă întorc în timp. Toate femeile cu batic de pe stradă mă fac să mă simt un copil răzgâiat. Dacă atunci n-aş fi decupat frunza aceea blestemată, poate că viaţa nu s-ar fi dus pe apă. De ce nu m-ai oprit, mamă? De ce?

Anunțuri

5 gânduri despre „Mama mea purta batic

  1. Da, am crescut şi eu în vremea şi în locul unde mama mea purta batic. La fel ca alte femei. Dar baticul nu era decât prelungirea sau expresia vizibilă a unui caracter nobil, al unei bunătăţi şi sfieli care înnobilau caracterul acestor femei. Şi cred din toată inima că avea mai puţin de-a face cu o anumită teologie, cât avea de-a face cu o sfinţenie lăuntrică. Din păcate, astăzi, ne prea le mai avem pe nici una.

  2. Eu păstrez varicele mamei…Adesea îmi așez obrazul pa baticul mamei si macar pentru o clipa îmi imaginez ca este acolo…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s