Scoateți dragostea în afara legii!

Dragostea ar trebui trecută pe lista sentimentelor negative. Căsătoriile din dragoste se fac adesea praf. Niște amorezi au plâns prin balcoane, cântând serenade cu sufletele zdrobite, iar un scriitor a devenit celebru pentru că tinerii și-au luat viața din dragoste. Sentimentul ăsta te face să mergi ca orbul și să dai adesea cu capul de zid.

Ai fluturi care îți umblă prin stomac și când dispar, te simți sleit de viață. Cercetătorii își tot dau cu părerea și spun că dragostea durează trei ani. Dacă durează puțin, de ce aș mai avea nevoie de ea? Unii mai spun că se transformă, dacă o dăm în metamorfoză, atunci nu mai e dragoste. Alții o iau de-a valma și admit că există mai multe feluri de dragoste. Alții cred că putem fi îndrăgostiți de mai multe persoane odată. Vedeți ceva bun în asta? Vă întreb din nou, bătând cu palma în birou, chiar vedeți ceva bun în asta?

Tot cu dragoste, dar față de Dumnezeu (cum ar veni…), unii cu mințile vraiște distrug viețile altora. Am toate motivele să cred că mă pot lipsi de dragoste. Am toate motivele să cred că până și Dumnezeu e sătul până peste cap de atâta dragoste. Cineva mă întreba aseară dacă am o relație de dragoste cu partenerul și, pe legea mea, că am luat întrebarea drept insultă. Citește în continuare „Scoateți dragostea în afara legii!”

Felia de dreptate

 

 

 

 

Pe domnișoara cu pricina au pus ochii majoritatea domnilor care intrau cu treburi… sau fără treburi… în biroul cu pricina, stăpânul fiind renumit pentru împărțirea dreptății. Luat cu muncile și poverile (ah, ah, pentru împărțirea dreptății îți trebuie față de clovn și degete de prestidigitator), omul nostru nu mai avea vreme să analizeze imaginea secretarei… Era, oricum, timpul ca plebea nenorocită să se dea în rând cu lumea. Doar și prin modă poți intra în Europa! Nu-i vorbă, nici femeile nu-și mai puteau lua gândul de la distinsa domnișoară, chinuite, vezi bine, de viermele invidiei. Secretara noastră, zice-se, avea niscai diplome prin buzunare, dar acestea păleau în comparație cu lungimea picioarelor ei și cu strălucirea buricului, lăsat la vedere, precum o nevinovată greșeală de ortografie, expus privirilor ca o bijuterie de preț. În mintea secretarei, probabil, nimeni din lume nu mai avea buric. Cele mai dragi îi erau secretarei, se pare, mișcările cu care apuca vreun obiect plasat undeva pe raftul de sus. Atunci, persoanele aflate pe canapele, așteptându-și felia de dreptate, îi puteau admira, cu încetinitorul, liniile lenjeriei intime (și nu numai), cumpărate probabil după îndelungi cercetări. Să îți cumperi lenjerie nu-i treabă ușoară .Ce gândeau oare mai vârstnicii, cu mâinile bătătorite, care făceau antecameră? Dumnezeu știe! Se gândeau, poate, la cămașa înflorată de odinioară, la brâul filigranat, la privirea sfios plecată, se gândeau, cine știe, că floarea bunului – simț a început să aibă spini și că lumea merge înainte și fără pudoare…

(Mary Nolan 1929 photo by Jack Freulich)

Dispar toate femeile

Postez în această seară o poezie, scrisă de Mustafa Alahmad,  sirian care trăiește în România.

,,Când mă uit la ochii tăi

Dispar toate femeile

Și strălucesc stelele

Și dansează în marea cerului

Și zâmbește luna

luminează pământul și cerul

Când mă uit la ochii tăi

Dispar toate femeile

Și marea se umple de puritate și fericire

Și apar perlele care desfășoară secretele

Și frumusețea perlelor și coralilor

și pacea delfinilor cu dansurile

Deasupra apei

Să dea cadou scrisori de dragoste

milioane de tone din adâncul sufletului

Când  mă uit la ochii tăi

Dispar toate femeile

Se deschid florile în larg

Se clatină crengile în vânt

Cu puritatea frumosului parfum

Parfumul umple lumea și mările

Acoperă câmpiile și munții

Distruge granițele

Plantează semințele de flori

Înalță florile fără a fi udate cu apă

Când mă uit la ochii tăi

Dispar toate femeile

Și cântă păsările cele mai frumoase simfonii

de dragoste

Călătorește în țări

face departe aproape și sensibilitate

Dragostea este temelia și adresa

Dar și claritatea sufletului

Adevărul cald și liniștea

Când mă uit la ochii tăi

Dispar toate femeile

Și încep tunete și fulgere

și curge apa iernii

și aprinde în interiorul meu focul

Arde în adâncimea simțurilor mele

Și se conturează bătăile inimii mele

Desenează dor și dragoste  în adâncul sufletului  meu

Cântecului  ecoului   infinit

și infinit

Și se ridică temperatura în mine

Și se sfârșește orice concurs

Când mă uit la ochii tăi

Dispar toate femeile

Dispar toate femeile”

(traducere din arabă)

Hârtia aruncată în vânt

Ploua subţire şi rece ,iar eu l-am călcat pe rever, i-am strivit zâmbetul exersat cu pantoful ce-şi caută în disperare cizmarul…I-am murdărit gulerul scrobit, izbitor de alb, faţă de machiajul accentuat cu ruj pentru doamne de companie. Apoi l-am ridicat între două degete şi i-am cercetat promisiunile. Erau multe la număr şi el se situa printre acei candidaţi integri, care vor face din ţara asta o lume a bunăstării şi prosperităţii. De ce trebuia să-i smulg buzunarele de hârtie,unul câte unul, pentru a-l vedea cum arată zdrenţăros? De ce trebuia să-i desenez în dreptul inimii un căţel,un colac,o traistă goală?

De ce nu-mi prezenta încredere nici cât un vârf de ac?
Şi totuşi era ziua mea bună pentru că îi puteam trage câte picioare voiam. (Vorba vine…nici chiar aşa!)

Violenţa este interzisă cu desăvârşire, dar uneori singura formă de protest este lupta cu puternicii invizibili.

Aţi înţeles fireşte că avusesem sub talpă un afiş,o peltea electorală , o bomboană cu dulce vitriol, bună pentru alegătorii creduli, care vor spune în curând ,,Da,da,el este,pe el îl votăm, căci omul care votează e cetăţean veritabil’’.
L-am aşezat pe măsuţă, i-am şters urmele de noroi şi acum îl privesc zâmbindu-mi cu dinţii lui albi, laţi, cu obrazul, desigur, fin şi subţire. În fiecare dimineaţă îmi aşez ceaşca de cafea pe chipul candidatului , măcar la asta să fie bună hârtia aruncată în vânt, măcar în zaţul cafelei să caut minciunile gogonate pe care le aud seară de seară la ştiri…Dumneavoastră mai credeţi că există cizmari care ne pot repara încălţămintea pe veci compromisă?